O poveste pentru copii, azi de 1 IUNIE, ziua copilului!

                                         Păduricea tristă


                           
       Dincolo de câmpurile întinse în care se jeluiau lanurile de porumb și grâu, se vedeau spinările groase ale Munților Măcinului, pe care strălucea piatra roșiatică de atât soare dogoritor. Păsările care zburdau prin arșița soarelui își băteau din când în când aripile, de spuneai că sunt îmbrăcate în hăinuțe de catifea cenușiu-argintie, menită să le păstreze temperatura corpului acolo sus, sub ceru albastru. Pe toată întinderea cât priveai grânele, munții și orizontul, totul ți se părea că se ridică în valuri, îmbrățișându-se frenetic cu razele de soare. Din inima ei, păduricea de culoarea verdelui ofilit, dă semnalele că trupul fiecărui copac abia mai scârțâie, iar ramurile își piaptănă frunzele fără vlagă. Ce zici Salcâmule Slăbănog de atâta arșiță, întreabă Plopul cel Înalt cu obrajii frunzelor pline de luciu și vitalitate. Ce să mai zic dragă frate, răspunde Salcâmul! Rămân mereu flămând de apă, iar frunzele mi se înconvoaie gălbejite de nu mă mai bucur de nimic. Știu, știu prea bine că așa este, adaugă cu limba ascuțită Salcia Pletoasă. De câte ori vine anotimpul verii, ramurile mele stau plecate și lumina soarelui abia că mai pătrunde spre scoarță. Mă uit de jur împrejur să mă bucur. Dar de unde? Furnicile fac permanent un drumuri dus-întors pe trupul meu ciupindu-mă. Vezi ramurile mele ce frumoase sunt și pline de luciu? Maica Domnului mi le-a dat! Cum așa, întreabă Salcâmul Slăbănog? Privește!  Drumeții care vin mereu în pădure, se opresc sub ramurile mele. Uneori le dăruiesc și câte o boare de răcoare picurându-le stropi peste trupurile lor. Poate că este puțin ce fac pentru ei! Așa, le vor trece sudoarea de căldura se afară și nu vor mai fi stresați peste măsură tocmai în toiul zilei! Din văzduhul cerului, cu aripile răsfrânte de oboseală se lasă peste vârfurile lor un Îngeraș plecat odată cu frații săi să cerceteze acel loc. Oprindu-se ușor fără să se facă simțit, Îngerașul privea la copacii din pădurice și ascultă discuția dintre ei. Rămâne atât de uimit deoarece nu a mai auzit copaci vorbind. Se jeleluia unul altuia și muntelui cu spinarea golașă și netedă. Îngerașul trece pe lângă ei ușor fără a fi observat și se oprește brusc pe o cărare să le asculte tainele. Salcia despletită ce avea ciorchini de ramuri tinere printre crengi, de parcă erau vrăbii cu burțile umflate, ce se clătinau de o parte și de alta dând vântul în leagăn. Uimit, Îngerașul ce abia sosise cu numele de Salatiil, cel mai mic dintre frații săi care se numea Mihaiil, Gavriil, Vriil, Rafaiil, Gudiil și Varabiil plecați cu alte treburi prin lume, își trecu mâna peste bluza sa albă, țesută la război din mătase de borangic și vede că este umezită. Entuziasmul cu care s-a apropiat de acești copaci din pădure, îl făcu să-și țină privirile îndepărtate de ei, vorbindu-le. Se opri așteptând răspunsul lor. Cu un râs șmecheros, Salcia Pletoasă, se adresă Îngerașului: și-am trimis niște strpoi în dar măi Bălănelule, fiindcă afară este luna lui cuptor! Contrariat Îngerașul îi răspunde întristat: nu sunt Bălănel! Eu sunt Îngerașul Salatiil! Am venit printre voi să vă cunosc gândurile. Este greu să ne cunoști tu gândurile noaste de copaci! Dacă ești Înger precum tot spui, spune-mi la ce gândesc acum, adaugă înțepată Salcia Pletoasă! Știu la ce gândești tu Salcie, adaugă Îngerașul; la o ploaie răcoroasă să-ți spele frunzele și furnicile care te-au pișcat să guste din apa sevei tale. Auzind răspunsul dat de Îngerașul Salatiil, Plopul cel Înalt, adaugă de îndată neîntrebat: Noi ne-am rugat de atâtea ori către Cer să primim cîte o boare de apă, dar nu am primit decât tunete și fulgere de care mult ne-am speriat. Fiecare dintre noi, fiecare plăntuță mai mică, are nevoie de apă dorind să arate prosperă din primăvară pînă toamna târziu. Apoi Salcia Pletoasă, cu limba ei ascuțită începu să vorbească lingușitor. Dacă nu ți-au plăcut stropii mei de pe cămașă, Îngerașule, roagă-te Cerului să aducă o ploaie! Rămas neclintit în jurul lor, Îngerașul Salatiil, și-a dat seama că trebuie să dezlănțuie ceva care să-i facă să nu mai sufere de sete. Uimiți de cele auzite de la Salcia Pletoasă, Plopul cel Înalt și Salcâmul Slăbănog, vorbesc Îngerașului Salatiil cu glas plăpând și smerit: Energia de Sus, ne dă mântuire și ne scapă deseori de boală, de secetă și de foamete. În fiecare zi ar trebui măcar câteva minute, să ne facem timp să ne rugăm la Domnul!
Îngerașule, tu te rogi la Domul, întreabă Salcâmul Slăbănog cu coroana sa de frunze gălbejite și triste? Eu m-am rugat deseori, însă în zadar! Simt cum toate frunzele m-au părărsit și arat jalnic! Atunci Îngerașul Salatiil s-a ridicat deadupra lor și a bătut de trei ori din aripioare. Acum plec dragii mei! Curând va veni ploaia.  Va ploua două trei zile la rând și voi vă veți bucura de apă! Voi mai veni să vă revăd. Acum, plec spre alte locuri unde este nevoie de mine. Îngerașul Salatiil își întinse aripioarele și plecă mulțumit spre alte locuri necunoscute de către Salcia Pletoasă, Plopul cel Înalt și Salcâmul Slăbănog.