Art by Constanța Abălașei-Donosă

Alba Iulia la început de secol XIX.

 

CAPRICIU 

Iubesc 
Buzele tale

În care se răsfrânge
Muzica răbdării.
Ascult vocea ta
Care-mi șoptește
Suspinul prelung
Al durerii.

       Mâine este ziua ta. De fapt în fiecare zi este ziua ta.Știi bine îți dăruiesc în fiecare zi câte trei inimi. Îți mulțumesc prieten drag că m-ai înțeles ani și ani învăluindu-mă într-o aură a răbdării - de când ne-am cunoscut și până acum - pentru ceea ce fac în domeniul scrisului și al picturii. Îți mulțumesc că ani la rând m-ai răsfățat cu blândețea și bunătatea ta de OM și militar, și pe lângă preocupările tale pline de evenimente și adevărat profesionism, ți-ai făcut totdeauna timp și pentru mine; a-mi fi alături însoțindu-mă la micile și marile evenimente, nelăsându-mă stingheră printre cunoscuți și necunoscuți, știind prin meseria ta ce înseamnă singurătate.
       Îți mulțumesc pentru toate creațiile mele din pictură și pentru toate cărțile pe care le-am editat, ajutându-mă material, cumpărându-mi hârtie, vopsele și acuarele, pânze dar și plătindu-mi editarea cărților mele. Ajutându-mă, mi-ai dat curaj spre zboruri înalte! Permanent mi-ai spus; să fiu precum o pasăre măiastră care zboară sus, privind numai cerul și-n zborul meu, să înțeleg permanent ce este dragostea. Eu, îmi descrețeam fruntea deschizând sufletul și-ți spuneam permanent că toate acestea se răsfrâng în iubirea mea fără de care nu aș putea creea nimic. Astăzi îți mulțumesc pentru toată aglomerați a însușirilor tale de a-mi fi dăruit cu generozitate: IUBIRE, BUCURIE, PRIETENIE adevărată și LINIȘTE în SUFLET. Tu însemni pentru mine: LUMINĂ, BUCURIE, CREDINȚĂ. În toate sertarele inimii mele ești TU: în fiecare zi, în fiecare anitimp, în fiecare an, Așa vei fi  și așa te voi păstra până la sfârșit. Azi, îți mulțumesc! 


.

Citate de Eminescu volum 11 - Fond muzical Gheorghe Iovu - Cântecul le...

Citate de Eminescu volum 12 - Vals Gramofon(EugenDoga), Grafica de Const...

O poveste pentru copii, azi de 1 IUNIE, ziua copilului!

                                         Păduricea tristă


                           
       Dincolo de câmpurile întinse în care se jeluiau lanurile de porumb și grâu, se vedeau spinările groase ale Munților Măcinului, pe care strălucea piatra roșiatică de atât soare dogoritor. Păsările care zburdau prin arșița soarelui își băteau din când în când aripile, de spuneai că sunt îmbrăcate în hăinuțe de catifea cenușiu-argintie, menită să le păstreze temperatura corpului acolo sus, sub ceru albastru. Pe toată întinderea cât priveai grânele, munții și orizontul, totul ți se părea că se ridică în valuri, îmbrățișându-se frenetic cu razele de soare. Din inima ei, păduricea de culoarea verdelui ofilit, dă semnalele că trupul fiecărui copac abia mai scârțâie, iar ramurile își piaptănă frunzele fără vlagă. Ce zici Salcâmule Slăbănog de atâta arșiță, întreabă Plopul cel Înalt cu obrajii frunzelor pline de luciu și vitalitate. Ce să mai zic dragă frate, răspunde Salcâmul! Rămân mereu flămând de apă, iar frunzele mi se înconvoaie gălbejite de nu mă mai bucur de nimic. Știu, știu prea bine că așa este, adaugă cu limba ascuțită Salcia Pletoasă. De câte ori vine anotimpul verii, ramurile mele stau plecate și lumina soarelui abia că mai pătrunde spre scoarță. Mă uit de jur împrejur să mă bucur. Dar de unde? Furnicile fac permanent un drumuri dus-întors pe trupul meu ciupindu-mă. Vezi ramurile mele ce frumoase sunt și pline de luciu? Maica Domnului mi le-a dat! Cum așa, întreabă Salcâmul Slăbănog? Privește!  Drumeții care vin mereu în pădure, se opresc sub ramurile mele. Uneori le dăruiesc și câte o boare de răcoare picurându-le stropi peste trupurile lor. Poate că este puțin ce fac pentru ei! Așa, le vor trece sudoarea de căldura se afară și nu vor mai fi stresați peste măsură tocmai în toiul zilei! Din văzduhul cerului, cu aripile răsfrânte de oboseală se lasă peste vârfurile lor un Îngeraș plecat odată cu frații săi să cerceteze acel loc. Oprindu-se ușor fără să se facă simțit, Îngerașul privea la copacii din pădurice și ascultă discuția dintre ei. Rămâne atât de uimit deoarece nu a mai auzit copaci vorbind. Se jeleluia unul altuia și muntelui cu spinarea golașă și netedă. Îngerașul trece pe lângă ei ușor fără a fi observat și se oprește brusc pe o cărare să le asculte tainele. Salcia despletită ce avea ciorchini de ramuri tinere printre crengi, de parcă erau vrăbii cu burțile umflate, ce se clătinau de o parte și de alta dând vântul în leagăn. Uimit, Îngerașul ce abia sosise cu numele de Salatiil, cel mai mic dintre frații săi care se numea Mihaiil, Gavriil, Vriil, Rafaiil, Gudiil și Varabiil plecați cu alte treburi prin lume, își trecu mâna peste bluza sa albă, țesută la război din mătase de borangic și vede că este umezită. Entuziasmul cu care s-a apropiat de acești copaci din pădure, îl făcu să-și țină privirile îndepărtate de ei, vorbindu-le. Se opri așteptând răspunsul lor. Cu un râs șmecheros, Salcia Pletoasă, se adresă Îngerașului: și-am trimis niște strpoi în dar măi Bălănelule, fiindcă afară este luna lui cuptor! Contrariat Îngerașul îi răspunde întristat: nu sunt Bălănel! Eu sunt Îngerașul Salatiil! Am venit printre voi să vă cunosc gândurile. Este greu să ne cunoști tu gândurile noaste de copaci! Dacă ești Înger precum tot spui, spune-mi la ce gândesc acum, adaugă înțepată Salcia Pletoasă! Știu la ce gândești tu Salcie, adaugă Îngerașul; la o ploaie răcoroasă să-ți spele frunzele și furnicile care te-au pișcat să guste din apa sevei tale. Auzind răspunsul dat de Îngerașul Salatiil, Plopul cel Înalt, adaugă de îndată neîntrebat: Noi ne-am rugat de atâtea ori către Cer să primim cîte o boare de apă, dar nu am primit decât tunete și fulgere de care mult ne-am speriat. Fiecare dintre noi, fiecare plăntuță mai mică, are nevoie de apă dorind să arate prosperă din primăvară pînă toamna târziu. Apoi Salcia Pletoasă, cu limba ei ascuțită începu să vorbească lingușitor. Dacă nu ți-au plăcut stropii mei de pe cămașă, Îngerașule, roagă-te Cerului să aducă o ploaie! Rămas neclintit în jurul lor, Îngerașul Salatiil, și-a dat seama că trebuie să dezlănțuie ceva care să-i facă să nu mai sufere de sete. Uimiți de cele auzite de la Salcia Pletoasă, Plopul cel Înalt și Salcâmul Slăbănog, vorbesc Îngerașului Salatiil cu glas plăpând și smerit: Energia de Sus, ne dă mântuire și ne scapă deseori de boală, de secetă și de foamete. În fiecare zi ar trebui măcar câteva minute, să ne facem timp să ne rugăm la Domnul!
Îngerașule, tu te rogi la Domul, întreabă Salcâmul Slăbănog cu coroana sa de frunze gălbejite și triste? Eu m-am rugat deseori, însă în zadar! Simt cum toate frunzele m-au părărsit și arat jalnic! Atunci Îngerașul Salatiil s-a ridicat deadupra lor și a bătut de trei ori din aripioare. Acum plec dragii mei! Curând va veni ploaia.  Va ploua două trei zile la rând și voi vă veți bucura de apă! Voi mai veni să vă revăd. Acum, plec spre alte locuri unde este nevoie de mine. Îngerașul Salatiil își întinse aripioarele și plecă mulțumit spre alte locuri necunoscute de către Salcia Pletoasă, Plopul cel Înalt și Salcâmul Slăbănog.

O întâlnire de suflet

                                           



       În data de 10 septembrie 2019, sub egida ”Asociația Scriitorilor Români din Austria”, conusă de scriitoarea Daniela Gumann și Centrul Cultural Mihai Eminescu din București, a avut loc un eveniment cultural de prestigiu sub numele de ”ROMÂNIA CITEȘTE”.
La aceste eveniment au participat  scriitori romîni din diaspora  ( Italia, Franța, Republica Moldova ) cât și din România, veniți din diferite orașe ale țării; Brăila, București, Galați, Botoșani, Iași, Vaslui, Constanța. Moderatorul acestui eveniment a fost scriitoarea Daniela Gumann și distinsa actriță  Doina Ghițescu, un om talentat care recită inconfundabil! Cu ani în urmă, la o întâlnire de Cenaclu Literar – Cetatea lui Bucur, cenaclu care face parte din L.S.R. care avea activități printre altele și la Biblioteca Metropolitană  Mihail Sadoveanu din București, Domnia Sa, mi-a recitat câteva poezii din cartea, apărută în același an 201, ”Poezii pastelate”. Recitalul, a fost dumnezeește!
Atât de mult m-a bucurat deoarece și acum îmi aduc aminte cu mare drag.
       Acum, la această întâlnire a acestui eveniment de prestigiu ”ROMÂNIA CITEȘTE”, au participat scriitori de prestigiu, membri și nemembri în Uniunea  Scriitorilor din România; poeți și prozatori de talent, mulți dintre Domniile Lor, fiindu-mi prieteni, lucru  care mă onorează.  Printre cei care au fost prezenți și au vorbit despre sfânta carte, despre scrierile dânșilor, tipărit și citit, au fost: Ștefan Dumitrescu, Vasile Poenaru, Daniela Gumann, Constantin Gumann, Cristina Crețu, Liliana Liciu, Evelyne Croitoru, Constanța Abălașei-Donosă, Liliana Albu, Maria Filipoiu, artistul plastic Mihai Cătruna, Ștefania Scurtu,  Emil Cremur, Ștefan Mârzac, Florentina Niță, Coriolan Păunescu, Ioana Sandu – pofesoară și solistă cu o voce de aur, dar și mulți alți iubitori de cultură și frumos.
După ce, fiecare dintre invitați au vorbit fiecare despre scrierile lor citind o poezie sau o proză scurtă, cei care au avut disponibile cărți personale, au oferit cu bucurie, semn că în România se citește și se face cultură. Așa mi-am tămăduit și eu sufletul cu două exemplare! Cartea  ”O carte pentru primăvara mea”, autor Cristina Crețu, și Revista
”e m i n e s c i a n a”, fondată de Mihai Cătrună.

                                          O carte pentru primăvara mea

       ”O carte pentru primăvara mea”, aparține autoarei Crisina Crețu, poet și prozator . Aceasta a părut la Ed. EIKON, București, anul 2017. Prefața este semnată de inegalabilul critic literar, Alex. Ștefănescu. Printre altele, Domnia Sa, spune despre scrisul Cristinei Crețu: ” Cristina Crețu, nu alunecă în idilism. Ea are o libertate interioară și o naturalețe  care conferă prospețime fiecărei evocări.”

   
       Evocările din carte sunt scurte, fiecare având fascinația sa. Pe rând pe rând, voi aminti prozele scrise de  Cristina Crețu în această carte: ”Am coborât dintr-un tablou, Semnul, Cenușa arsă, O ploaie de vară, Șerpi de alge, Când voi fi și eu, M-am născut într-o zi mohorâtă,  Udriște, Roadele mele, Aici mi-am lăsat tinerețea, Cămașă nouă pentru suflet”.
Frumos și sincer se destăinuie Cristina Crețu în ”Prolog” ( un argument pentru  scrierea acestei cărți, în care-și pune gândurile cu har și talent ). Iată!
       ” Am apărut târziu în familia mea, după 15 ani față de întâiul născut, 12 ani față de al doilea și opt față de un frate care a murit la sânul mamei ,sugând. Era duminică și îmi plăceau duminicile, pentru că mama se ducea la târg la Drăgănești și-mi aducea de fiecare dată, o salbă de turtă dulce. Odată de Crăciun, tata mi-a dăruit cartea  ”Sindbard marinarul”. L-am pupat până l-am albit. Știu că m-am uitat cu uimire la el, iar el îmi zâmbea cu blândețe.  Aveam vreo cinci ani. Mama încălzea apă în sobă, aducea un lighean și mă punea să-i spăl picioarele înghețate . Stăteam în genunchi și îi spălam picioarele obosite  iar tata mă mângâia pe creștet. Am ascuns într-un colț al inimii întreaga mea copilărie. Așa am simțit când am scris aceast mic volum de proză. Și aici sunt tot eu. M-am lăsat dusă de amintiri și m-am revăzut cu ochii adultului , retrăindu-le până la lacrimi.
Toți suntem eroii vieților noastre . În anul 2000, după ce am strâns din dinți vreo patru ani, am reușit să-mi cumpăr un apartament micuț. Înainte să-l am, visam o cămăruță,cam cât este holul, un loc în care să mă întind sau măcar să stau în picioare, dar să fie al meu.”
       Cât de frumos descrie Cristina Crețu, în fiecare mică proză, schimbările sale de tot felul în această viață! În același timp arată slujirea sa pentru tot ce a trebuit să abordeze ori să înfrunte pentru toți apropiații de suflet, ori pentru cei mai îndepărtați. Singurul ei lucru care i-a rămas sfânt până acum  este nădejdea, visul și rugăciunea  care i-au împlinit pe rând îmbrăcămintea ideală și potrivită! Cristina Crețu, rămâi așa cum îți este menirea și cum te-au lăsat părinții tăi, îmbrăcată în haina lui Hristos!
Felul cum ne percepe lumea pe fiecare dintre noi prin ceea ce facem, ori prin ceea ce lăsăm  în urma noastră, este și apropierea de Dumnezeu.Acesta, este cel mai mare prilej de bucurie!



                                            ” e m i n e s c i a n a ”


       Țin în mâini, Revista ” e m i n e s c i a n a ” Anul III, Nr. 3/14 – 2019. Fondator Mihai Cătrună.
Redactor șef; prof. Mirela Tolbaru
Redactori; Liliana Pintea, Gheorghe Stroia, Ecaterina Mihai, Ana Maria Dârțu.
Grafică; Mihai Cătrună
Ilustrații; Mihai Cătrună
       Fondată de un ochi avizat  în arta plastică, graficianul Mihai Cătrună, în această revistă apar articole despre arta plastică, cosmogonie, educație spirituală, muzică, teatru și altele, toate având un interes aparte pentru citit și studiu atât în diaspora, cât și în România. Între coperțile acestei reviste am întâlnit nume cunoscute în poezia și proza românească și de pretuitindeni. Nume mai puțin cunoscute, cărora revista le face o promovare  generoasă, dar și artiști plastici care înnobilează paginile acesteia.
Toate numele la un loc sunt: Mihai Cornaci, Cornelia Viziteu, Elena Buldum, Liliana Liciu, Nicolae Iosub, Daria Șișu Ploieșteanu,  Gina Zaharia, Silviu Enescu, Mariana Grigore,  Mariana Adăscăliței, Ana Onică, Daniela Gumann, Emilia Stroe, Evelyne Croitoru, Dunia Pălăngeanu, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Felicia Jurcă, Samuel Pescariu, Cristian Petre Bălan, Mirela Vișan; Domniile Lor, servesc cuvântul, fapta și înfloresc  lucrurile așa cum stau în lumea culturală. Mentorul acestei reviste, fondatorul ei Mihai Cătrună, semnează coperta I și IV, dar și grafica interioară, ceea ce face cu putință ca textele revistei să fie puse într-o lumină aparte sub grafica Domniei Sale. Trebuie subliniat faptul că sunt extrem de surprinsă  de felul cum arată revista, dacă fac comparație cu alte reviste tipărite  pe care le-am văzut de-alungul vremii.
Asta înseamnă că ” e m i n e s c i a n a ”, este pregătită îndeajuns spre abordarea și a altor teme. Revista este larg deschisă pentru oricine face cultură cu har șidăruiește cuy mult darg din paharul bucuriei. Granița dintre natural și sintetic se estompează devenind arbitrară! Harul și munca fondatorului Mihai Cătrună, devine un flux de experiențe și trăiri, deschis oricărui om de cultură, printr-o stare de bine, de bucurie față de  aproapele său. Un om ales de Dumnezeu, nu ignoră, nu este pătimaș ori poate răzbunător. Un om ales de Dumnezeu, transmite cu ușurință sentimentele sale celor din jurul său.Printre acești oamnei de numără și Mihai Cătrună!

          16 Octombrie 2019
Constanța Abălașei-Donosă

MĂRITE EMINESCU poeme

Visam să-ți scriu pe-o frunză
                                 Lui Eminescu,
Visam să-ți scriu pe-o frunză, Eminul meu iubit,
pe la apusul serii când tu vei fi murit.
visam să îți mai spun, din tainele ascunse
de dorul cel știut, pentru tine ce-am avut.

Am visat că vin la tine cu crenguțe de alun
taina să-mi răstălmăcești, prin ce-i rău și ce e bun. 
la umbra pădurii de pin mi-aș dori să fiu,
să împărtășesc cuvântul din cele ce scriu!


       Am întrebat ieri vântul
 Am întrebat ieri vântul de ce bate-n codrul tău?
sunt când vesel, sunt când trist, n-am văzut ochiul său.
el, e risipit în scris pe sub geana de lumină, 
cu gândul mângâie norii când e hotărât să vină. 
vine ca frunza-n cădere cu lumina pe-al său chip,
și ca valul precum cerul țărmul mării de nisip.

Am întrebat ieri vântul, dacă-ai fost astăzi prin codru,
mi-a răspuns că ești mereu și tot cânți din depărtări
pentru toți îndrăgostiții din acele patru zări.
alinți ochii prin cuvinte din poveștile de dor
și ștergi lacrimile sfinte, amantelor care mor!

               Poem pentru universul  tău 

Eminule, poezia-ți este despre mare, cer și stele,
codri și ape celeste, câmpuri largi de albăstrele .
din tainele dorințelor prin poeme neuitate ,
ai fost mirul poeților pentru inimi tulburate.

Eminule, poezia ta sfântă sclipește elegia tuturor, 
prin Rugă Maicii Domnului și îngeri păzitori.
din zâmbetul tău luminat, dorul ți-a ars pâlpâind
lângă floarea cea albastră ce Bălăucăi ai dăruit!    


                  Poetul meu neînțeles

Poetul meu neînțeles, din mare adevăr
cuvintele-ți scrise au ars, pe rug de nemuriri.
ai primenit ființe prin tainele iubirii, 
citindu-te-n emoții în clipa despărțirii.
De la tine am primit cuminecătura
din frumusețea eternă, cum ți-a fost făptura!
ai cuprins tot necuprinsul, inima gândului
cuvinte pentru oricare, prin citirea Luceafărului.

Flori albastre și mai albe, păsărele suspinând
printre ramuri visătoare, și sub stele adormind.
zorelele înflorite frumos le-ai cântat,
și rochița rândunicii de sub cerul luminat.
Ruga cea adevărată din diversitatea lumii
iubită și adorată de ochiul luminii!
sub țesături mărunte de cuvinte hărăzite,
făcuta-i tu din ele și frunzele să cânte!
Ne-ai plimbat în timp și spațiu și-n lumina dintre aștri,
în adâncul pământului, sărutul mormântului.
ne-ai plimbat prin poezie, prin iubirea trecătoare
prin versul netrecător, pentru lumea viitoare!    


   
       Mărite Eminescu   

Înveșnicește-mă să-ți scriu, Mărite Eminescu
nemărginire de cuvinte și să-ți citesc din versul tău. 
vers închinat florilor albastre și lacrimilor mute ,
codrilor verzi-cafenii, unde păsări stau să cânte.
Înveșnicește-mă să-ți scriu, Mărite Eminescu
cu fiecare dimineață, prin răsărit de soare, 
seara la apus, ori noaptea când totul doarme.
Înveșnicește-mă să-ți scriu, Mărite Eminescu,
sub Luceafărul de Sus ce ochiul nu și-a stins.
Când stau la malul mării culcată pe nisip
sub clar de lună, privesc la el cu dor și cu alint.
Mărite Eminescu, înveșnicește-mă să-ți scriu!